Posted on

Mary Doria Russell – Pasărea domnului (Trei)

pasarea-domnului_1_fullsizeDin păcate, literatura SF suferă de un anumit complex de inferioritate în raport cu „literatura clasică” chiar și acum, în pofida eforturilor extraordinare ale unor scriitori ca Philip K. Dick sau Frank Herbert. Linia de demarcație între SF revoluționar și SF de larg consum este uneori dificil de trasat, cu atât mai mult cu cât criteriile de valorizare diferă substanțial de la cititor la cititor. Nu pot așadar, decât să vă prezint propriul meu criteriu și să vă recomand volumul lui Mary Doria Russell pornind de la această idee.

Din punctul meu de vedere, calitatea clasică a unui SF vine din necesitate: necesitatea ca povestea respectivă să fie plasată într-o astfel de ramă, necesitatea ca întrebărilor care îl frământă pe autor să li se poată răspunde numai într-o astfel formă. Cu alte cuvinte, dacă elementele SF sunt doar o alegere stilistică, șansele sunt ca povestirea respectivă să sune fals, căutat, cel puțin din perspectiva mea. Pe de altă parte, dacă elementele SF sunt absolut necesare pentru ca anumite probleme să fie investigate, ca în cazul multora din romanele lui Philip K. Dick, ale fraților Strugatski  sau ale lui Stanisław Lem, de pildă, atunci sunt șanse foarte bune ca povestirea să capete o rezonanță deosebită și să deschidă noi perspective, cu adevărat provocatoare. În această categorie se încadrează și volumul excepțional al lui Mary Doria Russell, tradus în limba româna cu titlul „Pasărea domnului”, apărut la editura Trei în anul 2013. Nu am de gând să vă divulg nimic din poveste, așa că vă voi descrie foarte pe scurt, pornind de la spusele autoarei, problema care o măcina pe aceasta în timp ce a scris romanul – „Cum putem noi să judecăm, acum, acțiunilor exploratorilor și coloniștilor din trecut? Cum le putem denunța cu atâta ușurință ca fiind lipsite de perspectivă, greșite, chiar atroce, în contextul în care, chiar și acum, cea mai bună pregătire posibilă și cele mai bune intenții pot duce la rezultate complet neprevăzute când vine vorba de contactul între culturi și moduri de gândire incompatibile?”

Nu-i așa că este o întrebare foarte interesantă? Credeți-mă, calitatea scriiturii se ridică pe deplin la nivelul cerut de o asemenea problemă spinoasă, iar autoarea reușește în mod excelent nu doar să capteze căutarea unui răspuns, ci și formularea impecabilă și plină de răbdare a problemei, într-un context narativ detaliat, verosimil și elocvent pe mai multe planuri. Recomand cu toată încrederea acest volum, a cărui persistență întru anonimat între cititorii români ar fi un mare păcat! Dacă mă găsiți în librărie, nu vă sfiiți să mă întrebați mai multe, aș fi încântat să vă copleșesc cu detalii.

Posted on

Lemony Snicket – Cine ar putea fi la ora asta? (Corint Junior)

Cine ar putea fi la ora asta?
Cine ar putea fi la ora asta?

Totul a început cu o copertă remarcabilă. Treaba unei coperte e să atragă atenția, ceea ce nu e tocmai ușor de făcut, mai ales într-o librărie. Dacă pentru o carte coperta e glasul cu care strigă la tine s-o iei de pe raft, atunci cartea asta era Maria Callas. Am aproape treizeci de ani și totuși coperta m-a făcut să mă simt ca un copil căruia îi trebuie acel ceva – părinții știu cât de cumplit poate fi acest imperativ.

Partea cu adevărat interesantă a început însă abia după ce am deschis volumul tare, încăpățânat și frumos mirositor. Lemony Snicket, dincolo de faptul că are cel mai bun „nume de scenă” dintre toți scriitorii pentru copii, știe să facă în așa fel încât să captureze atenția cititorului instantaneu și să nu-i mai dea drumul până ce nu se leagă o prietenie nemaipomenită, atât de mare încât nici nu încape în paginile volumului. Domnul Snicket este un scamator de mare calibru, iar cartea „Cine ar putea fi la ora asta?”, prima din seria „Toate întrebările greșite”, dovedește pe deplin acest talent rar. Mai e și un acrobat desăvârșit, fiindcă își înșiră cuvintele în așa fel încât reușește să nu te ia de sus niciodată, fără însă a te menaja câtuși de puțin. Unde mai pui că jonglează atât de minunat cu expresiile și cu vorbele din paginile acestea încât te convinge de la bun început că e și jongler de meserie? Până una alta, cartea lui Lemony Snicket e mai ceva ca un spectacol de circ!

„Cine ar putea fi la ora asta?” este o carte pentru copiii cărora le place să se joace „de-a” mai mult decât orice, dar mai ales pentru copiii care știu să șteargă liniile dintre joacă și ne-joacă. Dacă sunteți un adult care mai știe chiar și acum trucul acesta, atunci vă va plăcea cu atât mai mult. Și ca să vă anticipez nerăbdarea, vă sfătuiesc chiar s-o citiți înaintea copilului dumneavoastră – nu vă va lua decât câteva ore. Pur și simplu nu vă puteți refuza deliciul încercării de a descifra trimiterile literare încifrate în povestire și sentimentul nemaipomenit că ați dat peste cel mai bun roman polițist cu atmosferă de film noir, scris pentru copii. Și e abia primul volum dintr-o serie de patru! Promitem solemn că le vom avea în librărie pe măsură ce apar! Vă așteptăm!